Despre emotii.

Viata asta pe care o luam mult prea in serios de multe ori e de a dreptul surprinzatoare.

Cand tie lumea mai draga parca, vine si iti spune : ia stai asa, unde te  grabesti? Crezi ca totul poate sa fie lapte si miere pentru tine? Nu ai voie sa te obisnuiesti cu binele.

Asemeni unui rollercoaster, ai nevoie de senzatii tari. Cum ar fi sa mearga doar drept? Fara caderea in gol? Pentru ce ai mai trage aer in piept apoi?

Si cu cat mai multe caderi in gol ai, cu atat mai pregatit pentru urmatoarea esti.

Doar ca cateodata , pentru unele lucruri, nu esti niciodata suficient de pregatit. Crezi ca le poti duce pe toate, pana te loveste.

De cate ori auzeam oameni care pierd pe cineva, mi se rupea sufletul. Imi venea sa urlu ca nu e drept, ca nimeni nu ar trebui sa plece de langa noi, si ca cei care raman nu ar trebui sa sufere atat. Dar nu m-am gandit niciodata cum suporta cei ramasi pierderea. Si cand am fost pusa in fata faptului implinit, nu am putut gasi un raspuns. Inca il caut. Inca ma gandesc ce modalitate avem sa suportam mai usor pierderile.

Atunci cand ne fuge pamantului de sub picioare, e greu sa aplicam ce stim ca ne-ar face bine. Sau sa ne impunem cum sa gandim, ce sa simtim… Pentru ca am invatat multe la scoala, dar nu si despre emotii.

Nu am invatat cum sa ne cunoastem emotiile, cum sa le acceptam, cum sa le gestionam. Stim doar ca sunt emotii bune, si emotii rele. Iar de cele rele, de cele mai multe ori incercam sa fugim sau sa ne ascundem. Si cand ne prind apoi din urma, nu ne arata ele oare? Ca le-am abandonat tocmai cand aveau si ele nevoie sa iasa la suprafata?

Viata merge inainte. Cu urcusuri, coborasuri, pierderi. Doar ca nu va mai fi niciodata la fel:)

Leave a Reply

Your email address will not be published.