Scrisoare

Dacă ai putea să vorbești cu tine, cea de acum câțiva ani, ce ți-ai spune?

I-aș spune fetiței de 14 ani să mai lase puțin cărțile pentru că nu trebuie să ia numai note de 10 și să nu își seteze idealuri foarte mari. Să își accepte schimbările corpului și să nu mai bage în seama comentariile răutacioase ale băieților. Este totul nou și pentru ei, iar ironia este una dintre cele mai bune arme de apărare.

I-aș spune fetiței de 18 ani că nu este grasă, nu are prea multe coșuri și nu trebuie sa poarte pantaloni lungi toată vara: picioarele tale sunt foarte frumoase și în rochițe. Aș îndruma-o să își descopere/ urmeze pasiunile și să învețe să accepte complimente: vei descoperi că oamenii rareori le fac pe gratis. Nu mai pune presiune pe tine sa fii plăcută de toată lumea, peste 2-3 ani mulți dintre oamenii pe care încerci să îî impresionezi acum vor deveni străini. Nu trebuie să dovedești nimic nimănui, iar notele șă știi că nu te definesc.

I-aș spune fetiței de 23 de ani că inima frîntă se va vindeca, că va iubi din nou și că viața va fi din nou frumoasă. Nu regreta nimic din ce ai făcut, pentru că toate contribuie la omul care vei deveni. Fiecare experiență vine cu un scop, și din fiecare vei învăța lucruri valoroase. Nu toată lumea îți va rămîne alături și e în regulă. Cei care merită vor fi acolo și peste ani. Bucura-te de fiecare moment, fiecare reușită și fiecare eșec.

I-aș spune fetiței de 28 de ani că se descurca minunat! Aș felicita-o pentru că a ajuns, în sfârșit, să se iubească și să se aprecieze la adevărata valoare. Aș felicita-o că nu îi este frică să își asume riscuri și să își urmeze visele. I-aș strânge mâna pentru că nu mai ia viața în serios cum o făcea până acum și că nu mai pune la suflet răutățile celorlalți. Este minunat că vrea să inspire și să ajute pe ceilalți: nu renunța, pentru că vei reusi!

Dacă ai putea să vorbești cu tine, cea de acum câțiva ani, tu ce ți-ai spune?

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *