Elefantul din cameră

Pentru a fi dresați încă de mici, elefanții sunt învățați să se învârtă în cerc printr-un sistem pe cât de simplu, pe atât de eficient: sunt legați cu un lanț de un pilon bine fixat.

Treptat, lanțul este schimbat cu o sfoară groasă, apoi cu una mai subtire … și până se ajunge la ”nimic”. Cu toate că nu îl mai leagă nimic de acel pion, el continuă să se învârtă în cerc fără să se abată de la ce a fost ”învățat”.

Vă sună cumva cunoscut acest sistem? La fel și noi suntem educați și obișnuiți să ne învârtim în cerc.

Începând cu gradinița și continuând cu școala generală, liceu șamd suntem îngrădiți în gândire. Ni se dau informații limitate, menite să formeze același tipar. Nu se ține cont de personalitate, de înclinații sau de dorințele fiecăruia dintre noi.

Suntem învățați că există un singur răspuns corect, iar creativitatea prea puțin este încurajată sau apreciată. Dezvoltăm astfel și noi același cerc pe care l-am putea numi ”mentalitate” sau ”zonă de confort”. Astfel, se formează convingeri limitative care pot interfera la un moment dat cu propriul stil de viață și cu ceea ce suntem sau ceea ce putem deveni de fapt.

Ajungem să ne întrebăm ce este în neregulă cu noi daca nu urmăm ”tiparul”. Vrem să iesim din cerc, dar nu știm cum. Nu știm dacă este corect, moral sau măcar realizabil. Nu știm nici măcar dacă suntem capabili să facem acest lucru.

La fel ca și elefantul, nu ne ține nimic în acel cerc. Avem libertatea de a alege direcția în care vrem să mergem. La fel cum a rămâne în cerc, este tot o alegere.

Trebuie doar să te întrebi ce convingeri iți limitează viața . Și să rupi cercul. Avem cu toții resursele necesare să trecem de funia invizibilă și să ne cunoaștem cu adevărat. Avem resursele să ne scriem propriul scenariu.      

Recommended Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *